Books on the topic 'Structural VAR model'

The author analyses inflation in the Central African Economic and Monetary Community. First, a semi-structural VAR is used to identify the sources of inflation empirically; the chapter finds that fiscal shocks and the commodity price shocks that generally drive them have been important sources of inflation volatility, with monetary policy passively accommodating. A DSGE model is then developed and calibrated to replicate the empirical findings and to study the implications of a more active monetary policy. This active policy would involve greater (sterilized) reserve accumulation, which under the plausible assumption of limited capital mobility can help contain equilibrium appreciation pressures and therefore inflation, but at the cost of crowding out the private sector. Attempting to use monetary policy to contain inflation under a fixed exchange rate has important drawbacks, which highlights the need to rely on fiscal policy for macro and price stability in these countries.

Behavior and molecular genetics informs knowledge of the etiology, structure, and development of the Five Factor Model (FFM) of personality. Behavior genetics uses quantitative modeling to parse the relative influence of nature and nurture on phenotypes that vary within the population. Behavior genetics research on the FFM has demonstrated that each domain has a heritability (proportion of variation due to genetic influences) of 40–50%. Molecular genetic methods attempt to identify specific genetic mechanisms associated with personality variation. To date, findings from molecular genetics are tentative, with significant results failing to replicate and accounting for only a small percentage of the variance. However, newer techniques hold promise for finding the “missing heritability” of FFM and related personality domains. This chapter presents an overview of commonly used behavior and molecular genetic techniques, reviews the work that has been done on the FFM domains and facets, and offers a perspective for future directions.

Adyghe, a polysynthetic language of the West Caucasian family, shows the typological characteristics of ergativity, left-branching word order, and the flexibility of the lexical categories. Its word has a high degree of morphological complexity and consists of five ordered morphological zones, within which the order of affixes can vary, and recursion is possible. The information encoded in the predicate includes the argument structure, causation, and various aspectual and modal characteristics. Many meanings can be expressed, either with a combination of morphemes, or a combination of words, or with both simultaneously. There are structural asymmetries at the clause level and the principle C violations in cross-clausal syntax—the phenomenon that has been recorded also in many polysynthetic languages of America.

In the past four decades much has been discovered about tornado formation and structure from observations, laboratory models, and numerical-simulation experiments. Observations include nearby movies and photographs of tornadoes, fixed-site, airborne, and ground-based mobile Doppler radar remote measurements, and in situ measurements using instrumented probes. Laboratory models are vortex chambers and numerical-simulations are based on the governing fluid dynamical equations. However, questions remain: How and why do tornadoes form? and How does the wind field associated with them vary in space and time? Recent studies of tornadoes based on observations, particularly by radar, are detailed. The major aspects of numerically simulating a tornado and its formation are reviewed, and the dynamics of tornado formation and structure based on both observations and laboratory and numerical-simulation experiments are described. Finally, future avenues of research and suggested instrument development for furthering our knowledge are discussed.

In the past four decades much has been discovered about tornado formation and structure from observations, laboratory models, and numerical-simulation experiments. Observations include nearby movies and photographs of tornadoes, fixed-site, airborne, and ground-based mobile Doppler radar remote measurements, and in situ measurements using instrumented probes. Laboratory models are vortex chambers and numerical-simulations are based on the governing fluid dynamical equations. However, questions remain: How and why do tornadoes form? and How does the wind field associated with them vary in space and time? Recent studies of tornadoes based on observations, particularly by radar, are detailed. The major aspects of numerically simulating a tornado and its formation are reviewed, and the dynamics of tornado formation and structure based on both observations and laboratory and numerical-simulation experiments are described. Finally, future avenues of research and suggested instrument development for furthering our knowledge are discussed.

Developing an understanding of monetary policy in LICs must start with the evidence. This chapter briefly reviews the challenges facing the empirical researcher in SSA, including scarce and inaccurate data, short policy regimes that make powerful inference difficult, and the lack of structural models to help interpret the data. It provides an overview of Chapters 4–6, which take three very different approaches to looking at these data: a broad search for cross-country stylized facts (Chapter 4), a detailed case study of a major monetary policy event (Chapter 5), and an examination of whether vector auto-regressions (VARs)—the workhorse empirical tool in this area—are likely to yield useful results in the SSA context (Chapter 6).

The networks and institutions that support a finance-focused, market-centered model of economy and society from their intellectual roots through their ascendancy to their surprising resilience in the face of manifest failures are traced. The focus is on the quarter century, 1980–2006, leading to the global economic crisis and on the now decade-long crisis itself (2007–17). The approach uses political economy, with a focus on actors and their motives, the structures and resources that shaped them and that they in turn shaped, and the key events and turning points. The actors vary but come overwhelmingly from different branches of the power elite: investment bankers; finance ministers; bearers of dynastic wealth; college professors; government regulators; and central bankers. Their resources take many forms, from academic articles and white papers to cultural production, palace intrigue, and elections. A particular interest is taken in how the actors have mobilized institutions and networks to maintain the key tenets of the model despite the serious flaws indicated by the rise of inequality and the financial crises of both emerging and advanced economies at the dawn of the twenty-first century.

This book provides the first comprehensive overview of the state of policy analysis in Turkey. Policy analysis in Turkey, both as an academic inquiry and as a systematic practice in public and other policy-oriented organizations had been quite limited up until the 1990s. The book first examines the evolution of policy analysis in Turkish academia and public organizations followed by an in-depth review of the dominant modes of policy analysis performed by governmental and non-governmental actors. Throughout the chapters a special emphasis is given to structural constraints inhibiting the adoption of policy analytic approaches as well as the facilitating actors and forces such as international organizations. Overall, we challenge the caricatured image of policy making in Turkey as a uniform, strictly top-down hierarchical process that is solely shaped by politics and reveal the more complex decision-making mechanisms that vary significantly among policy-making actors.

The book takes a political-culture perspective on the struggle between democracy and autocracy by examining how these regimes fare in the eyes of their citizens. Taking a globally comparative approach, it studies both the levels as well as the individual- and system-level sources of political support in democracies and autocracies worldwide. The book develops an explanatory model of regime support which includes both individual- and system-level determinants and specifies not only the general causal mechanisms and pathways through which these determinants affect regime support but also spells out how these effects might vary between the two types of regimes. It empirically tests its propositions using multi-level structural equation modeling and a comprehensive dataset that combines recent public-opinion data from six cross-national survey projects with aggregate data from various sources for more than one hundred democracies and autocracies. It finds that both the levels and individual-level sources of regime support are the same in democracies and autocracies, but that the way in which system-level context factors affect regime support differs between the two types of regimes. The results enhance our understanding of what determines citizen support for fundamentally different regimes, help assessing the present and future stability of democracies and autocracies, and provide clear policy implications to those interested in strengthening support for democracy and/or fostering democratic change in autocracies.

Metaphysics is sensitive to the conceptual tools we choose to articulate metaphysical problems. Those tools are a lens through which we view metaphysical problems; the same problems look different when we change the lens. There has recently been a shift to "postmodal" conceptual tools: concepts of ground, essence, and fundamentality. This shift transforms the debate over structuralism, in many ways. For instance: structuralist theses say that "patterns" are prior to the "nodes" in the patterns. In modal terms it is clear what this means: the nodes cannot vary independently of the pattern. But it's far less clear what its postmodal meaning is. One expects it to mean that the pattern is fundamental, the entities in the pattern, derivative. But what would a fundamental account of reality that speaks only of patterns and not objects in the patterns look like? I examine three structuralist positions through a postmodal lens. First, nomic essentialism, which says that scientific properties are secondary and lawlike relationships among them are primary. Second, structuralism about individuals, a general position of which mathematical structuralism and structural realism are instances, which says that scientific and mathematical objects are secondary and the pattern of relations among them is primary. Third, comparativism about quantities, which says that particular values of scientific quantities, such as having exactly 1000g mass, are secondary, and quantitative relations, such as being-twice-as-massive-as, are primary. Finally, I take a step back and examine the meta-question of when theories are equivalent, and how that impacts the debate over structuralism.

"Prefață: Consiliere și mentorare cu impact Călăuzirea spirituală: de la „avva” Antichității la mentorul de azi Sfântul apostol Pavel le scria romanilor: „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El, fără ca cineva să predice? Și cum vor predica, dacă n-au fost trimiși? Astfel, credința vine din cele auzite, iar cele auzite, prin Cuvântul Lui Dumnezeu.” (Romani 10: 14-15). Nimeni n-a plecat la propovăduire de capul lui. 1. Inițial, Isus „a chemat pe cine a vrut” (chemarea; vocația divină: gr. kaleo; lat. voco/are = a chema); 2. apoi, „ei au venit la El și a rânduit dintre ei 12, ca să-i aibă cu Sine” (răspunsul personal: voluntar și prompt [lat. protinus = îndată]; asumarea vocației apostolice și „ucenicia” alături de Isus timp de trei ani; gr. mathitevo = a fi discipol; a învăța; lat. discipulus); și 3. în final, Isus „i-a trimis să predice” (misiunea apostolică; gr. apo/stello; lat. mitto/ere = a trimite; missio/onis = trimitere; gr. kirysso = a propovădui; „a face o proclamație în calitate de herald”; un „mesager al Domnului”; gr. kyr = domn) [Marcu 3:13-14]. Chemare, ucenicie, trimitere..., toate acestea s-au petrecut „la împlinirea timpului” (Galateni 4:4), într-un moment de cumpănă al omenirii, cum ar zice E. Cioran: „Pe culmile disperării”, când „Poporul care stătea în întuneric, a văzut o mare Lumină și, celor care zăceau în ținutul și în umbra morții, le-a răsărit Lumina” (Matei 4:16) „transfigurării cosmice” (Cioran) mesianice. Isus n-a venit într-o lume pregătită să-L primească, ci într-o lume bulversată, disperată și în așteptare... Nu era o lume mai dreaptă, mai bună, mai credincioasă, mai morală, mai cultă, mai catehizată, mai primitoare decât cea de azi. Dar Isus n-a ținut cont de nimic din toate astea, ci pur și simplu a venit să-și îndeplinească „misiunea”: a învățat, a vindecat boli incurabile, a înviat persoane trecute în „viața de apoi”, a iertat, a exorcizat „demonii” multor patimi, a dat sens multor vieți, a provocat, a contestat formalismele Templului, cărturarilor și fariseilor, a declanșat furia mai marilor vremii și nu a fugit de supliciul și „rușinea” crucii. Într-un fel, la (răs)crucea vremurilor de azi, lucrurile par a se suprapune cu cele din timpul lui Isus. Trăim într-o lume complet debusolată, secularizată, nihilistă, agnostică, sceptică, indiferentă, relativistă, dezumanizată, lacomă și nesătulă, buimacă, parcă „fără istorie spirituală și fără viitor”, ostilă Celui de Sus și refractară oricărei morale, o epocă a indiscreției și lipsei de pudoare, a pornografiei, traficului de carne vie, vânzărilor de armament, droguri etc., fără sentimentul păcatului (Morale sans péché, dr. Hesnard, 1954), fără pic de rușine, fără valori, direcție, sens și destinație spirituală. Dumnezeu ne-a adus de la haos (abis, „tohu wa bohu” = o lume „fără formă și goală”; „fără cap și fără coadă”) la kosmos (ordine, viață, „căpătâi”), dar noi, parcă tributari „vocației entropiei”, mergem ireversibil către neant, nonsens și autodistrugere. Dumnezeu ne-a dăruit Viața, dar noi, incapabili să-i descifrăm farmecul, bucuria, valoarea și sensul, ne-o suprimăm sau ne-o irosim în nimicnicie. Ne-a dăruit Iubirea, dar ura, intoleranța și resentimentele ne stăpânesc. „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.” (Ioan 3:19). Nu suntem cu nimic mai buni peste 2000 de ani decât atunci, dimpotrivă! Dar, în loc să stăm și să ne lamentăm continuu, mai bine căutăm soluții. Omul sfințește locul! Tuturor acestor provocări vor trebui să le facă față duhovnicii, mentorii, cateheţii și toți învățătorii spirituali de azi. O teologie de manual, scolastică, teoretică, stearpă și polemicile noastre confesionaliste sunt de mult depășite. Cum „imputa” ironic un student profesorului de dogmatică: „Dom’ profesor, cred că nici Dumnezeu nu știe despre El atâtea câte ați scris dumneavoastră în manualul acesta!” Termeni, dogme, erezii, speculații filosofice, dispute – la ce servesc toate astea? „Nimic nu e mai sărac decât cugetarea care, stând afară de Dumnezeu, filosofează despre Dumnezeu.” (Diadoh, episcop al Foticeei, sec. V). Azi, e nevoie de creștini autentici și mărturisitori adevărați (gr. martirevo = a mărturisi; de aici și termenul de „martir”) într-o relație vie cu Dumnezeu, „din interiorul Lui”, în Duhul Lui, nu doar de niște transmițători de cunoștințe teologice exterioare, mereu puși pe harță pentru monopolul (exclusivismul) și „drepturile de autor” asupra „adevărului” divin. Vremea polemicilor sterile a apus. Lumea nu mai are nevoie să afle „sexul îngerilor”! E nevoie de o Întâlnire adevărată cu Dumnezeu, nu doar la nivelul minții și speculațiilor teologice, ci și la nivelul inimii și al spiritului. Un consilier sau mentor spiritual asta va trebui să facă, să-l conducă pe omul zilelor de azi la Marea Întâlnire existențială și spirituală cu Dumnezeu. „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?” (Luca 6:39). Avem nevoie de duhovnici adevărați, de consilieri adevărați, de mentori spirituali adevărați, cu pregătire umană, teologică și viață spirituală pe măsură, care să înțeleagă omul de azi cu toate problemele, slăbiciunile și ezitările lui, nu de triumfaliști „îmbelferiţi ai spiritului”, de legaliști, formaliști, moraliști de mucava care să te trateze de pe poziții de superioritate, suficiență și omnisciență. Avem nevoie de călăuze spirituale umane, calde, autentice, vii care să „nu ne dea lecții de morală ieftină” și de „auto-izbutită soteriologie”. Nu e nevoie de „experți” care să ni se insinueze drept „modele” și „păstori” ai unei turme paraplegice și oarbe, ci de oameni adevărați cu inimă caldă și mare, cu care să putem intra într-un dialog real, de la om la om, de la suflet la suflet, cu Dumnezeul cel Viu prezent în mijlocul nostru. Predica publică e una, relația de îndrumare spirituală, de consiliere sau de mentorat este alta. Este o relație particulară, de la om la om, cu o forță de impact soteriologic imensă: o adevărată „chirurgie spirituală” în care omul își oferă mentorului spiritual inima deschisă ca „pe tavă” cu toată încrederea. De măiestria și responsabilitatea duhovnicului, consilierului sau mentorului spiritual depinde „reușita operației” și felul în care este „suturată” incizia. Din păcate, mulți au rămas profund dezamăgiți și debusolați după „întâlnirea” cu unele „pseudo-călăuze” sau „mercenari” implicați în acest câmp psihologic și spiritual extrem de fragil. Predica te poate atinge parțial, dar cuvântul adresat direct, de la inimă la inimă, n-are cum să nu-ţi trezească sentimente, întrebări, idei, aspirații puternice. Aceasta și era relația directă dintre avva (maestrul spiritual) și ucenic, încă din antichitatea creștină, și către asta tindem și acum, spre o neo-evanghelizare sau re-încreştinare autentică (nu îndoctrinare sau prozelitism) a omului, prin comunicarea față în față cu mentorul, un om mai experimentat, pregătit (psihologic și spiritual), cu învățăcelul, în curs de formare, pentru a-l smulge din marasmul și pericolele societății atee despre care vorbeam mai sus. Mai trebuie doar să înțelegem că, azi, această relație spirituală de călăuzire este cumva „pe picior de egalitate”. Nimeni nu se consideră superior nimănui, doar „maestrul” spiritual este dispus și disponibil să (se) investească în „discipol”, în beneficiul orientării lui existențiale și mântuirii. Aceasta înseamnă „artă” și autenticitate spirituală! Volumul de față, Consiliere și mentorare cu impact, ca, de altfel, întreaga colecție Autentic, urmăreşte obținerea unor mărturii adevărate ale unor persoane autentice, care să le fie de folos în orientarea și formarea oamenilor dispuși să-și caute calea și rostul lor spiritual. Așa cum, deja, ne-a obișnuit apariția primului volum, Copilărie și parentalitate cu impact, structura celui de față este la fel de coerentă, variată și interesantă cum, nu mă îndoiesc nicio clipă, vor fi și cele ce vor urma. Coordonatoarea volumului și a colecției, doamna conf. univ. dr. Patricia Runcan, un manager cultural excelent și, la rându-i, un om spiritual autentic, nu se dezice, nici de această dată, de stilul ei „nemțesc”, precis, pedant și de chemarea/menirea pe care i-a dat-o Dumnezeu: de a învăța în școală, de a mărturisi în/prin Biserică și de a scrie mesajul divin celor dispuși să-l asculte. Susțin și încurajez, cu tot sufletul, această minunată inițiativă a colecției Autentic și sper să dea roade cât mai bogate și îndelungate! Conf. univ. dr. Eugen Jurca "

The climate system consists of interactions between physical, biological, chemical, and human processes across a wide range of spatial and temporal scales. Characterizing the behavior of components of this system is crucial for scientists and decision makers. There is substantial uncertainty associated with observations of this system as well as our understanding of various system components and their interaction. Thus, inference and prediction in climate science should accommodate uncertainty in order to facilitate the decision-making process. Statistical science is designed to provide the tools to perform inference and prediction in the presence of uncertainty. In particular, the field of spatial statistics considers inference and prediction for uncertain processes that exhibit dependence in space and/or time. Traditionally, this is done descriptively through the characterization of the first two moments of the process, one expressing the mean structure and one accounting for dependence through covariability.Historically, there are three primary areas of methodological development in spatial statistics: geostatistics, which considers processes that vary continuously over space; areal or lattice processes, which considers processes that are defined on a countable discrete domain (e.g., political units); and, spatial point patterns (or point processes), which consider the locations of events in space to be a random process. All of these methods have been used in the climate sciences, but the most prominent has been the geostatistical methodology. This methodology was simultaneously discovered in geology and in meteorology and provides a way to do optimal prediction (interpolation) in space and can facilitate parameter inference for spatial data. These methods rely strongly on Gaussian process theory, which is increasingly of interest in machine learning. These methods are common in the spatial statistics literature, but much development is still being done in the area to accommodate more complex processes and “big data” applications. Newer approaches are based on restricting models to neighbor-based representations or reformulating the random spatial process in terms of a basis expansion. There are many computational and flexibility advantages to these approaches, depending on the specific implementation. Complexity is also increasingly being accommodated through the use of the hierarchical modeling paradigm, which provides a probabilistically consistent way to decompose the data, process, and parameters corresponding to the spatial or spatio-temporal process.Perhaps the biggest challenge in modern applications of spatial and spatio-temporal statistics is to develop methods that are flexible yet can account for the complex dependencies between and across processes, account for uncertainty in all aspects of the problem, and still be computationally tractable. These are daunting challenges, yet it is a very active area of research, and new solutions are constantly being developed. New methods are also being rapidly developed in the machine learning community, and these methods are increasingly more applicable to dependent processes. The interaction and cross-fertilization between the machine learning and spatial statistics community is growing, which will likely lead to a new generation of spatial statistical methods that are applicable to climate science.